Fost ambasador SUA, Adrian Zuckerman, critică dur proiectul de la Doiceşti şi deciziile Nuclearelectrica: „Risc de securitate naţională”

Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA şi preşedinte Alianţa, organizaţie ce reuneşte foştii ambasadori americani din România şi lideri din sectoare strategice – securitate, energie, industrie şi tehnologie – critică dur deciziile luate de Nuclearelectrica în materie de proiecte energetice.

Într-o amplă opinie trimisă redacţiei Epoch Times, Zuckerman susţine că Nuclearelectrica a gestionat defectuos proiectele nucleare ale României, ceea ce poate reprezenta un risc de securitate naţională mai ales în complicatul context geopolitic actual.

Mai exact, el transmite că, din motive „greu de înţeles”, Nuclearelectrica a tergiversat, începând cu 2021, proiectul reactoarelor de la Cernavodă deşi acesta ar fi asigurat aproximativ 42% din consumul de energie electrică al României, şi s-a orientat în schimb către proiectul de la Doiceşti, în ciuda avertismentelor repetate că nu dispune nici de capacitatea de finanţare, nici de resursele umane necesare pentru a dezvolta simultan aceste proiecte. Mai mult, Doiceştiul nu este fezabil economic, punctează fostul ambasador.

„Cea mai surprinzătoare parte a proiectului SMR este că are în prezent un cost estimat de 6 miliarde de dolari şi, dacă va fi finalizat, va produce doar 450 MW. Aceasta este mai puţin decât centrala pe cărbune existentă anterior pe acelaşi amplasament, care producea 600 MW. În plus, costul de construcţie pe megawatt pentru SMR este de aproximativ trei ori mai mare decât cel de la Cernavodă, iar costul de producţie per megawatt este aproape dublu faţă de cel de la Cernavodă şi posibil de trei sau patru ori mai mare decât energia produsă din surse regenerabile, hidro sau gaz”, opinează Zuckerman.

Redăm integral opinia fostului ambasador

„În contextul actual al unor condiţii economice extrem de dificile şi al costurilor ridicate ale energiei, este foarte frustrant să observăm cum guvernul României continuă să permită unor entităţi de stat prost administrate şi opace să irosească activele ţării. Nu este vorba doar despre miliardele de euro care sunt risipite sau deturnate, ci şi despre pierderea altor miliarde care nu mai sunt realizate.

Din aproximativ 1.400 de entităţi de stat, puţine sunt bine administrate şi puţine înregistrează profit. În multe cazuri, acest profit este iluzoriu, cum este cazul Trans-Electrica, unde aproximativ 80% din infrastructură nu a fost modernizată şi datează din perioada comunistă. Tarom şi CFR au fost, de asemenea, evidenţiate ca eşecuri evidente. Cu toate acestea, aparent nimeni nu a analizat cu atenţie Nuclearelectrica şi deciziile sale de management. Nu este doar o problemă de profitabilitate, ci poate reprezenta şi un risc de securitate naţională. Este remarcabil că i s-a permis să gestioneze — sau să gestioneze defectuos — proiectele nucleare ale României timp de ani de zile.

La sfârşitul anului 2020, Nuclearelectrica era pregătită să continue construcţia a două noi reactoare nucleare la Cernavodă, Unităţile 3 şi 4, şi să reabiliteze Unitatea 1. Au fost elaborate planuri şi calendare în 2020, conform cărora Unitatea 1 urma să fie oprită aproximativ un an şi repusă în funcţiune până în 2026, iar Unităţile 3 şi 4 urmau să fie finalizate până în 2028/2029. Costul total era estimat între 8 şi 9 miliarde de dolari. Ca parte a finanţării, EXIM US urma să ofere până la 7 miliarde de dolari. Fiecare reactor de la Cernavodă ar fi furnizat puţin peste 700 MW, pentru un total de peste 2.800 MW, reprezentând aproximativ 42% din consumul de energie electrică al României.

Acest lucru nu s-a întâmplat. Din motive greu de înţeles, începând cu 2021 au apărut modificări continue ale proiectului, contractorii au plecat deoarece nu au fost plătiţi, iar proiectul a stagnat. Nuclearelectrica a început să se orienteze către un proiect de reactor modular mic (SMR) la Doiceşti, în ciuda avertismentelor repetate că nu dispune nici de capacitatea de finanţare, nici de resursele umane necesare pentru a dezvolta simultan aceste proiecte.

Cea mai surprinzătoare parte a proiectului SMR este că are în prezent un cost estimat de 6 miliarde de dolari şi, dacă va fi finalizat, va produce doar 450 MW. Aceasta este mai puţin decât centrala pe cărbune existentă anterior pe acelaşi amplasament, care producea 600 MW. În plus, costul de construcţie pe megawatt pentru SMR este de aproximativ trei ori mai mare decât cel de la Cernavodă, iar costul de producţie per megawatt este aproape dublu faţă de cel de la Cernavodă şi posibil de trei sau patru ori mai mare decât energia produsă din surse regenerabile, hidro sau gaz. Singura modalitate de a comercializa această energie ar fi prin subvenţionarea diferenţei de către guvernul României.

În pofida acestor aspecte, Nuclearelectrica a investit sute de milioane de dolari în proiectul de la Doiceşti. Parametrii de finanţare nu funcţionează fără ajutor de stat, iar locaţia nu este optimă.

Proiectul SMR de la Doiceşti este adesea considerat unul dintre cele mai avansate din Europa. După decizia finală de investiţie din februarie 2026, proiectul a intrat oficial în faza de implementare. Cu toate acestea, realitatea este mai complexă: proiectul nu este pe deplin finanţabil, nu este pregătit pentru execuţie şi este posibil să nu fie amplasat optim.

În ciuda acestui progres, proiectul rămâne, în practică, într-o fază pre-execuţie. Elementele esenţiale — finanţarea, structura contractuală şi alocarea riscurilor — nu sunt încă finalizate. Nu există un contract EPC complet executat şi bancabil, iar rolurile participanţilor cheie sunt în continuă evoluţie.

Finanţarea rămâne principala constrângere. Proiectul depinde în continuare de sprijin extern, inclusiv instituţii susţinute de guvernul SUA, şi nu a obţinut încă un pachet complet de finanţare bancabil.

Din punct de vedere tehnic, proiectul este relativ solid. Etapele de proiectare au fost finalizate, amplasamentul a fost validat conform standardelor internaţionale, iar tehnologia NuScale este licenţiată şi pregătită pentru implementare.

Totuşi, pregătirea tehnică nu echivalează cu viabilitatea comercială. Modelul economic sugerează că SMR-urile necesită sprijin semnificativ. Cu costuri estimate între 90–140 €/MWh, proiectul nu este viabil pe piaţă liberă şi ar necesita un mecanism CfD de aproximativ 100–130 €/MWh.

Avantajul principal al Doiceşti este statutul său de sit brownfield, dar nu este optim din perspectiva cererii. Principalele centre de consum sunt în jurul Bucureştiului şi în marile zone industriale.

Alternativele mai apropiate de centrele de consum ar putea reduce costurile de transport, ar îmbunătăţi integrarea în reţea şi ar creşte viabilitatea economică.

Programul nuclear al României reflectă o problemă mai largă de execuţie: dificultatea de a livra proiecte majore la timp.

Proiectele Cernavodă Unităţile 3 şi 4 au fost întârziate în mod repetat, iar reabilitarea Unităţii 1 se confrunta cu riscuri similare.

Aceste exemple indică o problemă structurală: dependenţa de finanţări complexe şi capacitate limitată de execuţie.
SMR-urile sunt prezentate ca o alternativă mai agilă, dar riscurile persistă dacă problemele structurale nu sunt rezolvate.
Există şi riscuri reputaţionale legate de transparenţă, utilizarea fondurilor publice şi guvernanţa proiectului.

Proiectul Doiceşti este inovator, dar fragil. Succesul său depinde de rezolvarea problemelor de finanţare şi de alegerea unei locaţii optime.

România ar trebui să se concentreze în primul rând pe finalizarea proiectului Cernavodă şi abia apoi să reevalueze necesitatea şi locaţia unui SMR, într-un mod transparent şi obiectiv.

În prezent, România are două proiecte nucleare majore fără termene realiste de finalizare şi fără o cale clară de implementare — dar situaţia nu trebuie să rămână astfel„, scrie Zuckerman.