Cine sunt oamenii de afaceri acuzați că i-au dat mită lui Ciprian Ciucu / „Doamne Ferește, nu!”

Primarul general al Capitalei, prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, a fost pus sub control judiciar într-un dosar de luare de mită. Procurorii susțin că trei oameni de afaceri i-au oferit servicii de consultanță electorală în schimbul unor aprobări pentru un proiect imobiliar, în perioada în care era primarul Sectorului 6.
G4Media a descoperit despre ce proiect este vorba și cine sunt oamenii de afaceri: am verificat ce autorizații de construcție a emis primăria Sectorului 6 din decembrie 2025 încoace și am căutat persoane fizice sau asociați de firme ale căror nume pot fi similare cu inițialele menționate în comunicatul DNA.
Am aflat astfel că pe 26 februarie 2026, Primăria Sector 6 a emis o Autorizație de Construire pe numele firmei Safe Home Invest SRL, pentru o parcare pe trei niveluri, S+P+1E aferentă complexulului rezidențial Ajustorului Residence. Este singurul act de urbanism emis din decembrie 2025 încoace pe numele acestei firme, de când procurorii au anunțat că au deschis dosarul în acest caz.
Acționarii firmei sunt, în părți egale, trei cetățeni români de origine iordaniană: Moh D Nabeel Kh A, Moh D Moh, Yuan Ștefan (identificați în comunicatul DNA ca M.N.K.A., M.M. și S.I.).
Surse judiciare au confirmat pentru G4Media că firma implicată în dosar este Safe Home Invest SRL.

sursa: Termene.
Complexul rezidențial de pe strada Ajustorului este încă în construcție. Va avea 6 blocuri cu 10 și 11 etaje realizate pe un teren de circa 2,1 hectare.
Omul de afaceri de origine iordaniană Moh D Moh D a mai dezvoltat West Park 2 și proiectele Cotroceni Residence, Cricovului Residence, Ghencea Residence și Lujerului Residence. Are și afaceri în agricultură, în județul Buzău, prin firma Delmon Green.
Familia Moh s-a asociat cu omul de afaceri român de origine palestiniană Mohamed Hassanain, proprietarul clinicilor medicale International Medical Center, și vor construi un spital, în locul fostei fabrici de mase plastice Munplast, din cartierul bucureștean Drumul Taberei, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
G4Media l-a contactat pe unul dintre asociații firmei Safe Home Invest, Moh Moh, care a refuzat să dea detalii despre ancheta în care este acuzat de dare de mită. La întrebarea „I-ați oferit servicii lui Ciprian Ciucu?” a răspuns: „Doamne ferește, nu”.

Ce acuzații aduc procurorii
Potrivit DNA, frații Moh sunt acuzați de dare de mită, în timp ce Yuan Ștefan. este cercetat pentru complicitate la dare de mită. Ciprian Ciucu, care ocupa funcția de primar al Sectorului 6 la momentul faptelor investigate, este acuzat de luare de mită.
Anchetatorii susțin că, în noiembrie 2025, în contextul demersurilor pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire necesare unui proiect imobiliar din București, cei doi oameni de afaceri ar fi oferit foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală. Aceste servicii ar fi fost prestate în perioada noiembrie-decembrie 2025 și ar fi avut ca scop sprijinirea activității politice și electorale a lui Ciprian Ciucu.
Conform procurorilor, avantajele ar fi fost oferite în legătură cu atribuțiile de serviciu ale primarului în cadrul procedurilor administrative desfășurate la Primăria Sectorului 6 pentru respectivul proiect imobiliar.
DNA susține că omul de afaceri Yuan Ștefan ar fi avut rolul de intermediar și a facilitat acordarea acestor beneficii.
În ceea ce îl privește pe Ciprian Ciucu, anchetatorii susțin că există suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi acceptat și primit serviciile respective în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale privind procedurile administrative aferente proiectului imobiliar.
Ceea ce nu spun procurorii este dacă documentele de urbanism în cauză au fost emise legal sau nu și care este dimensiunea foloaselor pretins primite de către Ciprian Ciucu.
Ciprian Ciucu, primarul Bucureștiului, a respins joi acuzațiile aduse de DNA în dosarul în care a fost inculpat. Ciucu susține într-o postare pe facebook că ”se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut (…) Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase”.
Ciucu a refuzat să politizeze dosarul spunând că ”nu intru în alte teze, nu știu cum m-am căpătuit cu acest dosar. Îmi voi proba nevinovăția și voi colabora cu toată buna credință pe care o am cu reprezentanții sitemului de justiție”.
