Cum a ajuns plaja publică feudă privată sub ochii închiși ai statului român. O investigație extinsă despre putere, interese politice transpartinice și instituții paralizate intenționat în interesul interlopului PSD Horia Constantinescu.

În inima sezonului estival, când sute de mii de turiști se calcă în picioare pe fâșii înguste de nisip, o altă realitate se desfășoară în spatele paravanelor de stuf, a beach-barurilor de lux și a gardurilor ridicate ilegal. Costineștiul, fosta „Stațiune a Tineretului”, a devenit astăzi epicentrul unuia dintre cele mai flagrante experimente de acaparare a domeniului public din România post-decembristă. Nu vorbim aici despre mici comercianți care își extind o terasă cu câțiva metri, ci despre o operațiune sistematică, pe scară largă, de privatizare abuzivă a zeci de mii de metri pătrați de plajă.

În centrul acestei rețele de interese se află un personaj cu o greutate specifică uriașă în aparatul de stat: Horia Constantinescu, fostul șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), un om care și-a construit o imagine publică de justițiar, amendând fără milă micii comercianți. În contrast absolut cu această imagine, familia sa, prin firme interpuse, este acuzată că a transformat plaja din Costinești într-o moșie personală, sfidând legile țării. Toate acestea se întâmplă cu complicitatea directă și tăcerea asurzitoare a autorităților locale – Primăria Costinești, condusă de Dumitru Jeanu și centrale – Ministerul Mediului, sub mandatele sale recente, inclusiv tăcerea acuzatoare a actualilor demnitari precum Diana Buzoianu.

Acest raport de investigație nu se bazează pe zvonuri, ci pe o analiză minuțioasă a răspunsurilor oficiale emise de instituțiile statului – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Garda de Mediu și companiile de utilități. Ceea ce reiese din aceste documente este o radiografie înfiorătoare a unui stat eșuat, în care instituțiile de control nu doar că sunt incapabile să aplice legea, dar funcționează ca un scut protector pentru interesele politicienilor aflați la putere.

Cum a fost ocupată ilegal plaja din Costinești

Pentru a înțelege cum s-a ajuns la ocuparea abuzivă a plajei, trebuie să privim mai întâi modul în care s-a pus piciorul pe ea în mod „oficial”. Acapararea domeniului public nu se face de obicei doar prin forță brută, ci necesită un cap de pod legal, un contract inițial care să justifice prezența în zonă.

Conform datelor publice și extraselor de informare, în luna mai a anului 2023, s-a organizat o licitație crucială de către Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) pentru închirierea Sectorului II de plajă din Costinești. Suprafața vizată era una colosală: 45.226 metri pătrați.

Câștigătoarea acestei licitații a fost o asociere de firme aparent neobișnuită: gigantul SC Construcții Erbașu SA, alături de Marina Beach Costinești SRL și SC Vox SRL. Chiria anuală adjudecată a fost de 1.055.000 lei (fără TVA), valabilă pentru anii 2023-2024.

La o primă vedere, prezența unei firme uriașe de construcții precum Erbașu pe o licitație de șezlonguri și beach-baruri ridică semne de întrebare masive. Răspunsul se regăsește în jocurile de putere și influență. Asocierea cu Erbașu – aceeași companie implicată în licitații controversate, cum ar fi construcția noului Stadion din Constanța din bani publici (lucrare obținută, conform surselor, în urma unor contestații susținute din umbră, implicând chiar procurori care ulterior au fost vizați de anchete pentru corupție) – a asigurat greutatea necesară pentru a nu exista surprize la ANAR.

Însă adevăratul beneficiar al operării pe plajă este partenerul minoritar cu greutate politică: Marina Beach Costinești SRL. Cine se află în spatele acestei firme premiate intempestiv în topuri naționale de microîntreprinderi? Asociatul majoritar, cu o cotă de 90%, este Macrina-Elena Constantinescu, soția (sau fosta soție, conform unor surse din presă, despărțirea fiind adesea folosită ca un instrument de protejare a averilor în mediul politic românesc) a lui Horia Constantinescu. Administratorul firmei este Andrei Vlas.

Această mega-concesiune a funcționat ca o legitimație absolută. Având zeci de mii de metri pătrați luați în concesiune legal, rețeaua a avut scuza perfectă pentru a aduce utilaje, materiale de construcție și personal pe plajă. A fost calul troian necesar pentru etapa a doua: expansiunea teritorială abuzivă.

Expansiunea „la negru”. Cum dispare plaja publică sub betoanele politicienilor

Odată instalați confortabil pe cele 4.5 hectare concesionate, apetitul pentru extindere nu a cunoscut limite. Documentele atașate, coroborate cu filmările realizate din dronă și mărturiile localnicilor disperați, demonstrează că, în afara zonei contractate, familia Constantinescu și apropiații săi au ocupat suplimentar aproximativ 20.000 de metri pătrați de plajă. Fără licitație. Fără contract de închiriere. Fără plata vreunei taxe către bugetul de stat. Pur și simplu, pe principiul dreptului celui mai puternic.

Pe această suprafață uriașă, au fost ridicate ilegal numeroase construcții ușoare și beach-baruri, au fost amplasate mii de șezlonguri, umbrele, module sanitare și podine. Mai mult, o suprafață de circa 5.000 de metri pătrați în incinta BTT (Baza Tineretului și Turismului) a fost transformată într-o groapă de gunoi și depozit improvizat pentru materialele de construcție utilizate la amenajarea ilegală a plajei. Localnicii din zona Schitu acuză o mizerie de nedescris și o lipsă totală de respect pentru comunitate.

Reacția publică a lui Horia Constantinescu în fața acestor acuzații este o mostră de cinism instituțional. Într-o declarație oferită presei (Dobrogea Live), acesta, adoptând un ton sfidător, a negat categoric: „Să vă facă dovada afirmației. Poate într-o zi o să vă spună că zbor noaptea. Eu nu dețin niciun bar”.

Tehnic și juridic, afirmația este corectă. Horia Constantinescu, politicianul, nu deține niciun bar. Însă suveica financiară este la vedere: barurile sunt operate de firmele trecute pe numele soției, Macrina Constantinescu. Două entități ies în evidență în mod special la Registrul Comerțului în localitatea Costinești: Hacienda Santa Maria SRL și, din nou, Marina Beach Costinești SRL, firmă care are înregistrat exact obiectul de activitate „baruri și alte activități de servire a băuturilor” cu punct de lucru pe plajă.

Aici intervine Primarul din Costinești, Dumitru Jeanu. Orice construcție pe raza unei localități, chiar și pe plajă (domeniu public al statului), necesită certificate de urbanism, autorizații de construire și de funcționare emise sau avizate de primărie. Închiderea ochilor din partea administrației locale la ridicarea unor adevărate mini-stațiuni ilegale în mijlocul Costineștiului demonstrează o complicitate tacită, motivată fie de afilierea politică comună (PSD), fie de alte interese nedeclarate.

Anatomia complicității instituționale. Cum mimează statul legea

Cel mai revoltător aspect al acestei investigații nu este doar tupeul cu care domeniul public a fost confiscat, ci modul în care instituțiile statului, plătite din bani publici pentru a aplica legea, s-au transformat în avocați și protectori ai celor care o încalcă. Să disecăm actele oficiale, rând cu rând.

1. Apele Române (ABADL) – O amendă modică pentru un profit uriaș

Documentul emis în iulie 2025 de către Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, ca răspuns la sesizările domnului Sorin Susanu, este antologic pentru felul în care statul capitulează în fața influenței politice.

Inspectorii ABADL constată oficial, negru pe alb, în urma unui control efectuat la data de 25.06.2025, că firma MARIMAR LOCA COSTINEȘTI S.R.L. a amplasat pe sectorul de plajă (delimitat de strada Mării și terasa 10 Steaguri) șezlonguri, umbrele, pubele, containere WC, cabine de schimb și „2 construcții ușoare tip beach bar de aproximativ 20 mp fiecare”. Totul pe o suprafață halucinantă de 6.000 mp.

Care este constatarea juridică a instituției statului? Toate acestea au fost realizate „fără a deține contract de închiriere sau alt document tehnico-juridic eliberat de A.B.A.D.L.”. Altfel spus, o ocupație ilegală flagrantă, evaziune, sfidare absolută.

Care este reacția statului român în fața unei furtuni de ilegalități care se întinde pe 6.000 de metri pătrați? Pe 25 iunie, s-a dispus eliberarea plajei în 48 de ore. Evident, măsura a fost ignorată. Pe 28 iunie, constatând că firma a refuzat să plece de pe proprietatea statului, ABADL aplică o sancțiune. Se trimit buldozerele? Se cheamă mascații sau Jandarmeria pentru a elibera domeniul public? Nici vorbă. Se aplică o amendă de 15.000 de lei.

Să facem un simplu calcul economic: 15.000 de lei (aproximativ 3.000 de euro) reprezintă încasările unui beach bar mediu cu sute de șezlonguri în doar câteva ore de funcționare într-o zi de weekend în Costinești. Statul român practic nu sancționează ilegalitatea, ci instituie o „taxă modică de protecție”. Plătești 3.000 de euro și ești lăsat în pace tot sezonul să exploatezi ilegal 6.000 de metri pătrați de plajă publică. Restul este doar un balet birocratic: acte trimise de la ABADL Constanța la ANAR București (Director Sorin Lucaci) și înapoi, petenții fiind plimbați luni de zile cu adrese fără nicio valoare practică.

2. ITM Constanța – Sindromul „Șantierului Terminat” și scuza GDPR-ului

Dacă reacția Apelor Române a fost de-a dreptul blândă, corespondența purtată cu Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța atinge cote absurde.

Reclamantul sesizează ITM-ul și Inspectoratul de Stat în Construcții cu privire la faptul că pe plajă se ridică baruri ilegale, probabil fără contracte de muncă și fără a se respecta normele de securitate pe șantier. Răspunsul oficial al ITM (semnat de Inspectorul Șef Liliana Mădălina Balan) de la mijlocul lunii iulie este de-a dreptul insultător la adresa inteligenței cetățeanului:

„La această locație nu se efectua nicio activitate de construcții, terasa având activitate de turism și alimentație publică, în desfășurare. La momentul realizării controlului, lucrările de construcții au fost finalizate, situație în care nu s-au confirmat aspectele precizate de dumneavoastră…”

Traducerea acestui răspuns în limbaj comun este următoarea: „Dacă ești suficient de rapid și apuci să termini construcția ilegală înainte să ajungem noi în control, nu te mai putem amenda pentru nereguli pe șantier, pentru că șantierul nu mai există”. Această abordare invită pur și simplu la ridicarea peste noapte a construcțiilor.

Într-un alt răspuns, referitor la „Beach Bar Blanca”, ITM recunoaște cu jumătate de gură că a găsit „neconformități” și a dispus „măsuri de remediere cu termene scadente”. Dar când cetățeanul cere să afle despre ce este vorba, ITM se ascunde în spatele legii: „Întrucât nu aveți și nici nu ați avut calitatea de salariat la acest angajator, nu vă putem comunica rezultatele controlului”. Așadar, abuzurile pe domeniul public sunt tratate de statul român drept secrete comerciale ale celor care încalcă legea.

3. Tăcerea companiilor de utilități

Un alt palier al complicității locale este racordarea acestor construcții ilegale la rețelele de utilități. Nu poți opera 6.000 de metri pătrați de beach-baruri, cu toalete și bucătării, fără curent electric și fără apă curentă/canalizare.

Documentul emis de RAJA S.A. Constanța (compania de apă) ilustrează un dezinteres total. Răspunsul lor la o sesizare detaliată este de doar trei rânduri: „…vă comunicăm faptul că o echipă a Departamentului Corp Control s-a deplasat la locația specificată… vă comunicăm faptul că se va monitoriza situația în zonă”. Nicio vorbă despre contracte, branșamente ilegale, poluare sau deversări direct în nisip. O tăcere complice care asigură supraviețuirea infrastructurii ilegale a lui Constantinescu.

Protecția politică la cel mai înalt nivel. Rolul Ministerului Mediului

Punctul culminant al acestei anchete ne conduce spre nivelul decizional superior: Ministerul Mediului. În mod normal, o criză ecologică și patrimonială de o asemenea amploare – zeci de mii de metri pătrați ocupați abuziv, cu fundații îngropate în nisip și activitate economică ilicită – ar trebui să declanșeze imediat reacția Gărzii Naționale de Mediu și a ministrului de resort.

Zeci de apeluri disperate, inclusiv somații publice apărute în presa locală și pe rețelele de socializare (tag-uri directe către Diana Buzoianu și instituțiile de forță, Direcția Generală Anticorupție), au rămas complet fără răspuns. Tăcerea Ministrului Mediului în fața acestui dosar, în ciuda dovezilor covârșitoare, a filmărilor cu drone și a plângerilor formale înregistrate, nu poate fi interpretată ca o simplă neglijență, ci ca o politică de neintervenție voită, dictată de algoritmul coaliției politice de la guvernare.

Acolo unde PSD protejează interesele locale, miniștrii din coaliție aleg să își întoarcă privirea, abandonând mediul înconjurător și patrimoniul de stat în mâinile baronilor locali. Diana Buzoianu a evitat sistematic să descindă la Costinești cu corpul de control al Ministerului, lăsând situația la discreția inspectorilor din plan local (ABADL Constanța), a căror eficiență a fost demonstrată anterior – amenzi de fațadă care încurajează fenomenul, nu îl stopează.

Conexiunile ajung mult mai departe. Protecția instituțională de care se bucură grupul de interese din jurul lui Horia Constantinescu nu s-ar putea menține fără implicarea altor vectori. După cum menționau sursele inițiale, modul de operare este copiat și la alte mari proiecte, precum Stadionul din Constanța, unde contractele cu statul curg liniștit în urma unor presiuni juridice dirijate. În timp ce atenția DNA a fost atrasă în anumite puncte divergente ale sistemului, axa Erbașu-Constantinescu-Primăria Costinești pare a funcționa sub un dom de intangibilitate.

Statul eșuat pe plaja din Costinești

Trăgând linie, situația de la Costinești este mai mult decât un caz de lăcomie imobiliară; este o radiografie exactă a felului în care instituțiile democratice sunt golite de conținut și folosite împotriva propriilor cetățeni.

Investigația de față documentează un lanț complet al complicității:

1. Validarea politică și paravanul corporativ: S-a folosit compania Erbașu pentru a câștiga licența inițială, creând o ancoră de aparentă legalitate pentru afacerea de familie (Marina Beach Costinești SRL).
2. Abuzul teritorial asumat: S-a depășit cu bună știință și cu mult tupeu (încă peste 20.000 mp) suprafața legală, știind că instituțiile sunt aservite.
3. Inactivarea pârghiilor de control: Prin Primarul Dumitru Jeanu s-a anihilat controlul Poliției Locale la disciplina în construcții. Prin relațiile politice s-a transformat Apele Române într-o instituție care doar aplică „taxe” modice sub formă de amendă. Iar ITM și RAJA au fost reduse la statutul de purtători de cuvânt ai firmelor evazioniste.
4. Tăcerea la Vârf: Inacțiunea Ministerului Mediului, sub comanda factorilor decizionali, legitimează practic furtul din patrimoniul național.

Pentru cetățeanul de rând care dorește să vândă un colac pe plajă, controalele ANAF și ANPC (conduse în trecut cu mână de fier și circ mediatic tocmai de Horia Constantinescu) sunt o teroare zilnică. În schimb, pentru „băieții deștepți” ai coaliției, legea este doar un text opțional, iar plaja Mării Negre nu este bunul întregului popor, ci doar următoarea parcelă de betonat și exploatat.

Rămâne de văzut dacă Direcția Națională Anticorupție – DNA se va autosesiza în legătură cu prejudiciul imens adus statului român, atât prin folosirea neautorizată a domeniului public, cât și prin rețeaua clară de abuz în serviciu și favorizare a făptuitorului ce transpare din răspunsurile oficiale emise de autoritățile constănțene. Până atunci, Costineștiul rămâne o probă vie a statului confiscat.