Cum e cu zahărul din Ucraina vândut ca „Zahăr Bod”. Escroaca Mihaela Neagu îi păcălește pe români
Cumperi românește, sprijini economia locală. Acesta este impulsul firesc al multor consumatori care, ajunși în fața rafturilor din supermarket, aleg punga pe care scrie „Zahăr Bod”. Ceea ce mulți români nu știu însă este că sub eticheta acestui brand istoric se ascunde, de fapt, o schemă comercială extrem de profitabilă: zahăr importat masiv din Ucraina, ambalat în România și vândut ca produs autohton de tradiție.
În centrul acestei controverse se află escroaca Mihaela Neagu, ale cărei practici au stârnit un val de critici aspre din partea SINDALIMENTA și a fermierilor români, care o acuză de o adevărată escrocherie morală și economică la adresa consumatorului.
O schemă de business mascată în patriotism
Fabrica de Zahăr Bod, cândva un pilon al industriei alimentare din România, a trecut printr-un lung șir de insolvențe și falimente, ajungând în cele din urmă sub controlul companiilor deținute de Mihaela Neagu, cunoscută în presă și pentru numeroasele contracte cu statul. Deși promisiunile inițiale vorbeau despre resuscitarea producției locale de sfeclă de zahăr, realitatea de la raft a demonstrat cu totul altceva. Mecanismul reclamat de critici este pe cât de simplu, pe atât de cinic. În practică, se importă zahăr brut sau procesat din Ucraina la prețuri de dumping, import facilitat de ridicarea taxelor vamale la nivelul UE. Odată adus în România, zahărul este doar ambalat în unitățile locale și scos pe piață sub brandul istoric „Zahăr Bod”. Astfel, profitând de încrederea românilor în marca tradițională, consumatorul plătește prețul unui produs teoretic autohton, susținând financiar o cu totul altă economie.
Acuzațiile Sindalimenta: Distrugerea fermierilor și etichetarea înșelătoare
Federația Națională a Sindicatelor din Industria Alimentară (Sindalimenta) a tras un semnal de alarmă puternic în repetate rânduri cu privire la aceste practici, denunțând nu doar concurența neloială, ci și lipsa crasă de transparență. Reprezentanții sindicatelor avertizează că, prin inundarea pieței cu zahăr ucrainean ambalat sub brand românesc, cultivatorii de sfeclă de zahăr din România sunt scoși definitiv din joc. Fabricile nu mai au niciun interes real să cumpere materia primă locală, care este mai scumpă de produs, atunci când pot pur și simplu să ambaleze marfă de import la costuri minime.
În plus, Sindalimenta a acuzat autoritățile statului, inclusiv instituții precum ANPC și ANSVSA, de o pasivitate complice. Faptul că pe partea frontală a pachetului tronează uriaș „Zahăr Bod”, în timp ce pe spate este menționat cu litere minuscule „origine non-UE” sau „proveniență Ucraina”, este considerat de sindicaliști o inducere intenționată în eroare a cumpărătorului de bună-credință. Nu în ultimul rând, specialiștii din sindicate au atras atenția că produsele importate din afara spațiului comunitar nu sunt supuse întotdeauna acelorași norme stricte privind pesticidele și procesarea precum cele din Uniunea Europeană, ridicând semne de întrebare asupra calității reale a produsului vândut românilor.
„Este o iluzie vândută românilor. Se speculează un brand național pentru a face profituri uriașe din importuri. În acest timp, industria românească moare, iar statul închide ochii,” este concluzia amară care reiese din avertismentele specialiștilor din industria alimentară.
Profitul de pe urma nostalgiei
Mihaela Neagu a preluat brandul Bod și Fabrica de Zahăr Luduș promițând relansarea agriculturii românești. Cu toate acestea, discrepanța evidentă dintre declarațiile de intenție și realitatea importurilor masive din Ucraina i-a atras etichete dure. Criticii o acuză că practică un patriotism de carton, folosindu-se de nostalgia și dorința cumpărătorilor de a mânca produse locale pentru a-și maximiza profiturile. Într-o perioadă în care securitatea alimentară este un subiect sensibil, transformarea unui simbol al industriei românești într-o simplă stație de ambalare este văzută de mulți nu ca o afacere de succes, ci ca o escrocherie la adresa încrederii publice.
Cazul „Zahăr Bod” rămâne exemplul clasic al modului în care legislația permisivă privind etichetarea și lipsa de protecție a producției interne permit transformarea brandurilor românești în simple măști comerciale. Până când instituțiile statului vor impune o etichetare mult mai clară și transparentă, singura apărare a românilor rămâne citirea cu mare atenție a scrisului mărunt de pe spatele ambalajului.
