Milionari britanici cer taxe mai mari pentru averile lor. Contrastul care reaprinde dezbaterea despre fiscalitate
Există țări în care milionarii îi scriu premierului: „Vrem să ne impozitați. Ne permitem”. Și există România, unde averea mare dezvoltă, de regulă, o sensibilitate fiscală atât de profundă încât și simpla apropiere a ANAF poate produce palpitații, indignare televizată și promisiunea mutării afacerii în Bulgaria.
„Proud to Pay”
Peste 120 de milionari britanici, printre care Gary Lineker, Brian Eno și economistul Gary Stevenson, au semnat scrisoarea „Proud to Pay”.
Ei cer guvernului condus de Andy Burnham să taxeze mai sever averile foarte mari.
Iar noi suntem în pragul leșinului la aflarea acestei vești.
Propunerea discutată este un impozit anual de 2% aplicat averilor care depășesc 10 milioane de lire sterline.
Potrivit inițiatorilor, măsura ar putea aduce bugetului britanic 24 de miliarde de lire anual.
Alte 12 miliarde ar putea veni din apropierea impozitării câștigurilor de capital de cea a veniturilor din muncă.
Bogați fără alergie la societate
Semnatarii explică un lucru aproape exotic pentru latitudinile noastre: averea lor a putut fi construită și datorită unei societăți funcționale.
Drumurile, școlile, spitalele, justiția, infrastructura, oamenii educați și consumatorii cu venituri decente reprezintă mediul în care se produce bogăția.
Prin urmare, contribuția suplimentară nu este confiscare comunistă, ci întreținerea ecosistemului care te-a făcut bogat.
Acești milionari nu cer taxarea mai severă a omului care trăiește din salariu. Cer ca povara să cadă mai apăsat asupra celor al căror venit vine din averi, proprietăți și capital.
Milionarul român și statul ostil
Milionarul nostru de succes are frecvent altă biografie spirituală.
Al nostru e mândru că ”s-a descurcat”. S-a prins ”cum merge treaba”.
El s-a îmbogățit din contracte cu statul, concesiuni, retrocedări, energie, asfalt sau imobiliare, apoi a descoperit că statul este un dușman al inițiativei private exact în clipa în care i-a trimis nota fiscală.
Când afacerea primește bani publici, avem „parteneriat strategic”.
Când bugetul cere ceva înapoi, începe ”persecuția capitalului autohton”.
Patriotismul se manifestă prin steaguri uriașe, discursuri despre România și, unde permite contabilitatea, facturare prin altă jurisdicție.
Fiecare cu patriotismul lui
Britanicii și-au numit organizația „Patriotic Millionaires”.
Ideea lor este că patriotismul presupune și plata întreținerii țării, nu doar ocuparea lojii la evenimentele naționale.
În România, bogatul patriotic preferă uneori o formulă mai economică: statul să-i protejeze afacerea, poliția proprietatea, armata granița, medicul sănătatea angajaților, profesorul viitoarea forță de muncă — iar toate acestea să fie plătite, dacă se poate, de cineva cu contract individual de muncă.
Două specii de milionari
Milionarii britanici spun: „Ne permitem”.
Ai noștri răspund, preventiv: „Economia nu-și permite”.
De fapt, economia își permite cu atât mai greu tocmai fiindcă marile averi au învățat să consume România la preț întreg și s-o întrețină la reducere.
Cam ăștia suntem.
La ei… mândri să plătim!
La noi… mândri că suntem români!
