Noua lege nu interzice sobele, dar ar putea scumpi lemnul de foc. Proiectul stârnește îngrijorări în milioane de gospodării

Proiectul de lege privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire conține garanția aparent liniștitoare că înlocuirea sobelor și a celorlalte instalații existente nu este obligatorie, participarea la programele de sprijin este voluntară, iar utilizarea instalațiilor pe biomasă forestieră nu este interzisă.

Privită izolat, formularea pare să închidă orice discuție despre eliminarea obligatorie a încălzirii pe lemne. Numai că efectele unei legi nu sunt determinate de o singură frază, ci de întregul mecanism juridic pe care aceasta îl construiește. Iar mecanismul proiectului merge într-o direcție mult mai severă decât declarația oficială.

Nu avem, așadar, o interdicție de drept, dar avem premisele unei eliminări de fapt, prin reducerea ofertei legale, creșterea costurilor și împingerea gospodăriilor către alte surse de încălzire.

250.000 de instalații trebuie înlocuite până în 2040

Proiectul stabilește obiective naționale de cel puțin 50.000 de instalații înlocuite până în 2030, 100.000 până în 2035 și 250.000 până în 2040. Participarea proprietarilor este declarată voluntară, dar primăriile trebuie să organizeze programele, să raporteze rezultatele și să adopte măsuri suplimentare dacă ritmul stabilit nu este respectat.

Așadar, proprietarul nu poate fi obligat să renunțe la sobă, însă autoritățile trebuie să obțină un număr precis de înlocuiri. Pentru a atinge aceste ținte, statul și primăriile vor fi împinse să concentreze finanțările și campaniile publice asupra renunțării la instalațiile care folosesc lemn sau combustibili fosili solizi.

Legea nu ordonă scoaterea sobei din locuință, dar creează o politică publică al cărei succes va fi măsurat prin numărul sobelor și centralelor înlocuite.

Furnizorii mici intră sub amenințarea amenzilor

Operatorii economici care comercializează biomasă pentru producerea energiei vor trebui să furnizeze exclusiv „biomasă forestieră sustenabilă”. Obligația nu este rezervată marilor companii și nu este condiționată de un prag minim de cantitate, cifră de afaceri sau număr de clienți. Ea poate ajunge, în consecință, și la micile firme, depozitele locale și comercianții care aprovizionează câteva sate.

Proiectul explică în detaliu cum trebuie să demonstreze sustenabilitatea operatorii mari, însă nu stabilește la fel de clar ce acte trebuie să prezinte un mic furnizor de lemne de foc. Cu toate acestea, comerciantul care furnizează biomasă considerată nesustenabilă poate primi o amendă cuprinsă între 15.000 și 30.000 de lei.

Firmele mici vor fi amenințate de costuri suplimentare pentru documente și verificări, teama de controale sau chiar renunțarea la activitate. Dacă furnizorii locali se retrag, populația va avea mai puține locuri de unde să cumpere lemn legal, transportul se va face de la distanțe mai mari, iar prețurile pot crește.

Legea nu spune că lemnul nu mai poate fi vândut, dar generează un regim în care vânzarea lui poate deveni prea complicată sau prea riscantă pentru o parte dintre comercianți.

Lemnul rotund este scos din consumul centralelor mari

Instalațiile care folosesc biomasă solidă și au o putere de cel puțin 7,5 MW vor putea utiliza exclusiv o categorie restrânsă de material: coajă, rumeguș, așchii, tocătură, capete și flancuri de bușteni și alte resturi rezultate din prelucrarea lemnului. Lemnul rotund obișnuit nu apare în această categorie.

Regula nu se aplică direct sobelor din gospodării, dar obligă centralele mari să se orienteze spre rumeguș, tocătură și alte subproduse. În același timp, și noile instalații pe biomasă care ar putea fi finanțate pentru populație sunt îndreptate spre aceleași tipuri de combustibil.

Centralele mari și gospodăriile sprijinite de stat pot ajunge astfel să concureze pentru aceeași resursă. Peleții, brichetele, rumegușul și tocătura pot deveni mai scumpe, chiar dacă legea nu stabilește direct un preț și nu interzice niciun produs.

Statul nu finanțează soba modernă pe bușteni

Programele de sprijin vor favoriza pompele de căldură, sursele geotermale, colectoarele solare, anumite sisteme fotovoltaice, cogenerarea de înaltă eficiență, valorificarea căldurii reziduale și stocarea energiei termice.

O nouă instalație pe biomasă va putea fi sprijinită numai dacă are eficiență ridicată și folosește subproduse sau reziduuri forestiere. În plus, înlocuirea unei sobe vechi cu o altă instalație pe biomasă va fi acceptată cu prioritate numai dacă primăria stabilește că celelalte soluții nu sunt fezabile tehnic sau nu se justifică economic.

În această schemă, soba modernă și eficientă care arde bușteni nu este soluția favorizată de stat. Proprietarul o poate cumpăra în continuare din banii săi, dar sprijinul public va merge în principal către ieșirea din încălzirea tradițională pe lemne.

Pentru gospodăriile cu venituri mici, libertatea de a rămâne la lemn valorează puțin dacă numai alternativele primesc finanțare, iar combustibilul tradițional devine mai greu de cumpărat.

Gazul natural nu este o alternativă finanțată

Gazele naturale nu apar printre soluțiile care pot primi bani prin aceste programe. Un proprietar care ar dori să treacă de la soba pe lemne sau cărbune la o centrală pe gaz nu ar beneficia de sprijinul prevăzut de proiect.

Explicația este obiectivul de decarbonizare, deoarece gazul rămâne un combustibil fosil. Pentru multe gospodării, însă, tehnologiile promovate de stat pot fi greu de aplicat. O pompă de căldură presupune, în numeroase situații, o locuință bine izolată, o instalație electrică suficient de puternică, un sistem de distribuție adaptat și investiții suplimentare.

În multe sate, aceste condiții nu există. Proiectul stabilește direcția tranziției înainte ca metodologia tehnică și măsurile sociale să fie clar definite.

Lemnul trebuie folosit cu prioritate în industrie

Proiectul modifică și Codul silvic, introducând principiul utilizării lemnului „în cascadă”. Lemnul care poate fi transformat în produse cu valoare adăugată trebuie folosit cu prioritate în industrie și abia ulterior pentru producerea energiei.

Principiul poate fi justificat economic și ecologic, dar dacă e aplicat fără o garanție clară pentru comunitățile care depind de lemnul de foc, el poate reduce cantitatea care ajunge la populație.

Mecanismul devine vizibil atunci când toate prevederile sunt privite împreună. Lemnul valoros este orientat spre industrie, centralele mari sunt împinse spre reziduuri, instalațiile casnice finanțate sunt împinse către aceleași reziduuri, comercianții trebuie să dovedească sustenabilitatea, iar banii publici merg în principal către alternativele la lemn.

Nicio dispoziție nu spune că lemnul de foc este interzis. Piața lui poate fi însă restrânsă treptat prin reguli, costuri și sancțiuni, până se ajunge la o „interzicere” de facto.

Protecția gospodăriilor sărace este lăsată pentru mai târziu

Proiectul lasă în seama unui ordin al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene stabilirea măsurilor de protecție pentru gospodăriile afectate de sărăcie energetică. Ordinul ar trebui adoptat până la 31 august 2026.

Parlamentul stabilește astfel țintele, obligațiile și sancțiunile, dar protecția concretă a celor care nu își permit o pompă de căldură, izolarea casei sau refacerea instalației electrice va fi stabilită ulterior, printr-un act inferior legii.

România are deja o lege privind consumatorul vulnerabil, dar proiectul nu explică suficient de clar cum se vor lega noile programe de sistemul existent. Pentru gospodăriile sărace, dreptul de a păstra soba poate rămâne doar formal dacă lemnul se scumpește, iar alternativa presupune investiții imposibil de suportat.

Primăriile primesc obligații și amenzi, dar nu și bani garantați

Autoritățile locale trebuie să organizeze programele, să raporteze anual rezultatele și să adopte măsuri corective atunci când obiectivele nu sunt atinse. Pentru netransmiterea raportărilor, o primărie poate primi o amendă între 40.000 și 80.000 de lei.

Proiectul enumeră drept posibile surse de finanțare bugetul de stat, fondurile europene, Fondul pentru modernizare, Fondul social pentru climă și Fondul pentru mediu. Nu garantează însă o sumă concretă pentru fiecare localitate.

Primăria nu poate obliga proprietarul să intre în program și nu controlează integral fondurile disponibile, dar este obligată să organizeze mecanismul și poate fi sancționată pentru nerespectarea obligațiilor administrative. Se creează astfel obiective ferme, susținute de resurse financiare incerte.

Raportarea este sancționată mai dur decât vânzarea biomasei nesustenabile

Furnizarea biomasei nesustenabile este sancționată cu amendă între 15.000 și 30.000 de lei. Netransmiterea raportului anual de către un operator poate atrage însă o amendă între 50.000 și 80.000 de lei, iar lipsa raportării unei primării este sancționată cu 40.000-80.000 de lei.

O abatere birocratică ajunge astfel să fie pedepsită mai dur decât fapta de fond pe care legea pretinde că vrea să o combată. Legiuitorul poate considera raportarea esențială pentru control, dar diferența arată caracterul puternic administrativ al proiectului.

Riscul este ca sistemul să fie dominat de formulare, audituri și raportări, în timp ce problema reală a gospodăriilor (accesul la o sursă de încălzire pe care și-o permit) rămâne insuficient rezolvată.

Erori care pot crea probleme la aplicare

Textul conține și erori clare de redactare. Una dintre dispoziții trimite la contravențiile prevăzute într-un alineat în care se află, de fapt, sancțiunile. O altă modificare legislativă cere introducerea unor litere după o literă care nu există în alineatul indicat.

Primăriile trebuie să transmită rapoartele până la 31 martie, iar Ministerul Energiei trebuie să publice raportul centralizat tot până la 31 martie. Nu este lăsat niciun interval efectiv pentru verificarea și centralizarea datelor.

Nici expresia „unitate de încălzire”, pe baza căreia sunt calculate țintele de 50.000, 100.000 și 250.000 de înlocuiri, nu este definită clar. Nu se precizează dacă o unitate înseamnă o sobă, un cazan, o centrală sau întregul sistem de încălzire al unei clădiri.

Într-o lege care introduce amenzi de până la 80.000 de lei și obligații pentru mii de operatori și autorități locale, normele trebuie să fie clare și previzibile.

Soba rămâne legală, dar combustibilul poate deveni inaccesibil

Dacă am spune că proiectul interzice sobele pe lemne poate că am face o afirmație prea radicală. Textul spune expres că participarea la programele de înlocuire este voluntară și că instalațiile existente pot continua să fie folosite.

Dar eliminarea încălzirii pe lemne se poate produce și fără o interdicție formală. Furnizorii mici se pot retrage din cauza costurilor și riscului sancțiunilor, lemnul poate fi orientat cu prioritate spre industrie, reziduurile pot deveni mai scumpe, iar statul poate refuza să finanțeze modernizarea sobelor pe bușteni, sprijinind aproape exclusiv tehnologiile alternative.

Proprietarul își va putea păstra soba, însă acest drept va valora foarte puțin dacă nu va mai găsi lemn legal la un preț pe care și-l permite.

Parlamentul nu trebuie să garanteze doar că sobele nu vor fi interzise, în timp ce jonglează cu ținte ecologice impuse de la Bruxelles. Trebuie să garanteze și că gospodăriile dependente de lemn vor avea acces real la combustibil și la alternative tehnic și financiar suportabile.